"Picla" - Diana Alzner

Incep cu o carte de Richard Moran - "Ziua de Apoi" - 10 scenarii ale sfarsitului lumii. Intrebarea "cand va sfarsi lumea?" a fost pusa de orice faptura inzestrata cu ratiune si cei circa 40-50 de miliarde de oameni care au trait si au murit sau traiesc si vor muri, de-a lungul istoriei speciei omenesti, pana acum,  la inceputul Mileniului al treilea Crestin. 

*

 De fapt, chiar si intr-un dezastru, indiferent de amploarea sa, fiecare moare singur. 

*

 Ceea ce ne infatiseaza scriitoarea Diana Alzner, este un dezastru planetar. Nu are nimeni scapare, si a vorbi despre moarte intr-o asemenea istorie, este firesc.  Dar las asta pentru final.

*

 Monica poarta in mintea ei o POARTA A TIMPULUI,  punct de reper si Stea Polara, a fiintei sale.  Este icoana lui Paul, care avea nume de inger, nu de om, si care i-a oferit o iubire stralucitoare si plina de bucurie. A fost o dragoste  frumoasa si simetrica, ca doua aripi de fluture, sfarsita tragic si de timpuriu. Ea este o femeie dominata de sot, un medic chirurg atoatestiitor, care ii inabusa orice initiativa si ii arata fara rezerve ca o dispretuieste. Femeia se retrage in lecturi - tocmai citea "Agata ochi de pisica" de Caballero Bonald cand dezastrul a lovit lumea - iar in beci,  unde s-au refugiat, romanul a devenit hartie igienica pentru sarmanul socru lovit de diaree. Avea intotdeauna tensiunea mica, pe care si-o urca band cate o ceasca de cafea; suferea ades  de dureri de cap, cadea frecvent, se mai lovea, parea neajutorata, nici neamuri nu avea, nici prietene, "era un vid in jurul ei in care Sergiu stralucea ca un astru", dar acesta ii vorbea urit, incat ajunsese sa se simta victima unui destin absurd si nemilos si isi cauta refugiu in lumea virtuala ce parea mai blanda si mai frumoasa decat realitatea.

*

Am o senzatie de familiaritate fantastica vazand-o pe Monica la gatit, in bucataria de jos, la plivitul legumelor din gradina, apoi iarasi pregatind clatite cu gem, dramuind  banii putini pentru nevoi si pentru rata de la banca, ingrijorata sa nu se ispraveasca gazul din butelie cu oala de ciorba ramasa nefiearta, tematoare sa nu se ia curentul, caci vine iarasi o furtuna ...
De fapt, Mona citea "Ochi-de-pisica" de Margaret Atwood, scriitoare preferata si de autoarea povestirii "Pacla", DIANA ALZNER. Iata poza cartii :

*

Parca imi vine in minte si preferinta ei, ca gospodina, pentru CIMBRU ... si iata, am citit doar pentru a doua oara aceasta povestire ... si a treia lectura, pentru aprofundare, abia se profileaza ...

*

"Proasta ai fost toata viata", "Ai preferat sa fii imbecila", "Ce ti-as mai plesni una peste gura aia a ta", "Vin sa-ti rup mana in care tii cheia aia blestemata" - cu aceste expresii pe care i le adreseaza sotul ei, medic chirurg, vreau sa incep PRIMUL dintre DEZASTRELE pe care ni le infatiseaza autoarea in "Picla" Este dezastrul unei casnicii ratate. Dezastrul lumii ii gaseste pe soti dupa cincisprezece ani de casatorie dezastruoasa. Ea si-a trait iluzia iubirii si i-a fost dat sa poata pastra doar o POARTA A TIMPULUI din tot ce putea sa fie. El are iluzia unei fericiri perpetuate si la a doua varsta , cu tinerica din vecini. Monica si Sergiu nu fusesera facuti unul pentru altul, iar situatia-limita in care i-a adus iminenta dezastrului lumii a precipitat momentul adevarului.

Adevarata grozavie, nu vine din faptul ca niste soti ajung sa inteleaga ca sunt straini, cat din egoismul criminal de care se arata in stare fiul, cand isi pune problema eutanasierii tatalui, pentru a-si creste sansele de supravietuire. Numai ca tatal, pecum eschimosii batrani, paraseste beciul si pleca, intelegand sa se sacrifice singur. In cea de-a sasea zi dupa ce picla a cuprins lumea, isi face aparitia ROXANA, frumoasa din vecini, cerandu-le adapost. Sergiu recunoaste ca este tatal copilului pe care ea il poarta in pintec, iar Monica nutreste ganduri ucigase. Numai ca intervine razbunarea destinului : un tanar vine cu o masina, o ia cu el pe Roxana iar aceasta ii da cu tifla doctorului : "A venit sa ma ia. Chiar credeai ca-i copilul tau, mosulica? Eram proasta sa fac copii cu tine, boule, vazand ca nu divortezi ?" 

*

Roxana are insa si alt rol, in povestire, ea lucreaza la  CENTRUL ASTRONOMIC, si din gura ei aflam cate ceva despre dezastru : "Incetineste rotatia", "nu atrage", "nu au solutie si o bomba atomica n-ar face decat sa o hraneasca."

*

Monica intelege ca nu are rost sa ramana in beci. Invinsesese ispita de a-si suprima viata, voia sa vada sfarsitul cu ochii ei, nu, nu era a joaca  a divinitatii ,cu batul in musuroiul de furnici, in cer aparuse o spartura si nu credau prin ea ingerii spre pamant, ci virtejul aborbea tot , iar ei se prabuseau spre cer, Monica, cu tot cu sot si socru, si cu Misi, pisica neprimita in beci de Sergiu, in ciuda rugamintii sotiei ... 

*

Nu s-a putut abtine Diana Alzner sa nu puna o vorba de duh in gura Monicai, ce se prabusea spre cer ... Sub forma unui titlu din Hemingway : " Scurta viata fericita a lui Macomber".

*

Numai cateva vorbe despre moarte, caci probabil nu revin cu inca un comentariu : "Toate clipele ranesc, ultima ucide" ; "Lumea moare odata cu tine. Ceea ce ramane, este o alta lume"

*

Diana aminteste si despre romanul "MALEVIL" de Merle in "Picla", de aceea apare romanul in ilustratie. Este o alta scriere postapocaliptica, citita de mine in studentie, in 1977. Iata si o carte despre un episod din "Dosarele X", postata aici pentru titlu : "Virtejul".

DIANA ALZNER - "Picla" - link : AICI