vineri, 25 noiembrie 2011

Cum traiesc mortii



L-am citit pe Will Self la recomadarea lui Florin. Il tot auzeam dand inainte cu expresia "cucul si pupaza", care ma oripileaza, dar mi-a spus ca este vorba despre o carte pe care tocmai o citeste, si ca este la Editura Polirom, care ma atrage irezistibil. Astfel, s-a schimbat kalimera. Am trecut in revista cartea si am comandat la Polirom doua volume de autorul acesta cu totul neobisnuit, si am luat, la alta editura, si cartea "Cum traiesc mortii", singura care m-a satisfacut , din cele trei. Am citit intai "Maretele maimute". A fost o alegere proasta. Iesisem, intrucatva, de sub tirania unei boli serioase, care nu mi-a dat sloboz la lectura, vreme de mai multe saptamani, si romanul cu maimutele lui Will Self m-a deprimat. Desigur, o carte care spune din start ca mortii traiesc, este atractiva pentru un bolnav. Numai ca lucrurile sunt nitel mai complicate si cu romanul "Cum traiesc mortii". E greu sa recomanzi o carte. Adevarul este insa, ca ma pricep sa propun lecturi celor pe care ii cunosc bine. Daca vreun dezamagit de recomandarile mele, se intampla sa citeasca postarea, va sti astfel ca doar am avut iluzia ca il cunoasc, de aceea am ratat.

marți, 15 noiembrie 2011

Maine in batalie sa te gandesti la mine



Iti amintesti, Florine, cat am vorbit despre acest roman special, despre stilul neobisnuit al naratiunii, alcatuita, parca nu din cuvinte, ci din pozitiile succesive ale unor nave extraterestre in zbor, un straniu roman de iubire si de moarte, despre care a postat azi Diana, iar eu am zburat sa-i dau un ecou nondeterminist, pe Babel, inainte de a citi ce a scris ea. Copiez un fragment din text, nu inainte de a aminti cum am consultat cu Florin, pe Internet, toate ofertele editurilor la indemana, si ne-am comandat, si am citit , si alte patru carti de Javier Marias, atat de tare ne-a "prins" cu romanul "Maine in batalie sa te gandesti la mine". Cred ca versul din care este "decupat" titlul, ii apartine lui Vicente Aleixandre, autorul nu precizeaza asta, dar eu simt ca asa este.
*
"Ce nenorocire sa nu-ti stiu numele, chiar daca maine n-am sa-ti mai cunosc chipul, numele nu se schimba si raman ancorate in memorie, atunci cand raman, fara ca nimeni si nimic sa le poata smulge. Capul meu este plin de nume ale caror chipuri nu mi le aduc aminte, sau sunt doar o pata stearsa plutind intr-un decor, o strada, o casa, o varsta, un ecran. Sau nume de locuri si localuri care pareau vesnice pentru ca se aflau acolo de cand am sosit in partea locului sau m-am nascut, o pravalie de fructe si legume, numita La Flor Servillana, Cinema X, libraria Bucholz, sau bacaniile numite ultramarine ... "

* * *
*

joi, 10 noiembrie 2011