Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată;
Pururi tânăr, înfăşurat în manta-mi,
Ochii mei ‘nălţam visători la steaua
Singurătăţii.
Când deodată tu răsărişi în cale-mi,
Suferinţă tu, dureros de dulce…
Până-n fund băui voluptatea morţii
Ne-ndurătoare.
Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus,
Ori ca Hercul înveninat de haina-i;
Focul meu a-l stinge nu pot cu toate
Apele mării.
De-al meu propriu vis mistuit mă vaiet,
Pe-al meu propriu rug, mă topesc în flăcări…
Pot să mai re-nviu luminos din el ca
Pasărea Phoenix?
Piară-mi ochii tulburători din cale,
Vino iar în sân, nepăsare tristă;
Ca să pot muri linişiti, pe mine
Mie redă-ma!
*
Cat mister si cata frumusete are "Oda" rezervate doar pentru noi, Sandu!
RăspundețiȘtergereImi amintesc cum mi-ai semnalat acest moment astral al intalnirii intre Eminescu si Paunescu, care, in timp, a generat ecouuri fara sfarsit intre noi. Sa fi fi uitat tu , oare, cum am recitat poezia in cabinetul meu, pentru tine, in 2010? Sper ca nu, Diana ...
RăspundețiȘtergereMi-ai spus ca este 15 iunie, apoi, m-ai scos si din cercul meu strans, spunand : "EMINESCU". Asa se face ca am postat ODA. Avem un episod fascinant pe Carti Dragi, generat de tine, cu Nichita ... La "usturoierea" unui demon ce-si dorea cusca lui Cotarlescu, dar incerca sa se "introduca" in ODA ...
RăspundețiȘtergereCum sa fi uitat, Sandu? De atatea ori am urmarit inregistrarea aceea si glasul tau si toate gesturile tale, incat "Oda" a devenit un fel de camasa a lui Nessus pentru mine, pentru noi...
RăspundețiȘtergere"Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus,
RăspundețiȘtergereOri ca Hercul inveninat de haina-i"