LICURICIOAIA - Diana Alzner

Nici nu am suficienta imaginatie sa spun cu cata emotie am citit povestirea "Licuricioaia"  de Diana Alzner, prin iulie sau august 2010, cand pamantul era inca tanar, tocmai iesise din ape si se zvanta la soare, iar eu credeam ca nu va imbatrani si nu-si va pierde inocenta si increderea in viata niciodata, si singurele rele de pe lume vor fi cele imaginate de scriitori si consemnate in anale ca simple povesti ...

*

Marea mea bucurie a fost sa descopar toponimul
 LINIA HANULUI,
 aveam deja stiinta despre inventivitatea fara seaman a autoarei, dupa ce citisem deja sase dintre povestirile sale. 
Apoi, mi-a placut limbajul oltenesc, mai ales ca am avut un prieten apropiat in facultate din zona, si invatesem sa vorbesc ca el, incat si azi vorbesc cu Sirtaki al meu aceeasi limba, pe care ardelenii mei nu dau semne sa o guste cu placerea cu care o gust eu.
 Fratilor, eu sunt roman dintr-o bucata, caci desi nascut ardelean, in zona dacilor liberi, de le zicea costoboci, si odata romanizati, vorbeau de IRIMA, nu numai despre ANIMA sau INIMA, si trait fiind multa vreme in Banat,  prefer aceste locuri, insa in probleme de limba si de culoare locala, am luat cu drag din tot ce-i romanesc, de aceea va invit cu dragoste la acest placut ospat al limbii , dat in onoarea voastra de scriitoarea Diana Alzner, in povestirile sale.

*

Am vazut cum a disparut Andrei, prin usa dintre lumi, in  "Hora ilelelor III", iar acum, o vedem pe mama sa, Irina, mergand impreuna cu sateanca Marioara, la baba Mitra, desi nu crede in vraji babesti. Mitra locuieste intr-o casa izolata de sat, si se hraneste doar cu apa si poame, ii poarta de grija niste femei din sat, si o viziteaza periodic preotul, nu cumva sa o gaseasca moartea neimpartasita.

*

Mitra sesizeaza imediat incarcatura de rautate, mandrie, sicana si pizma din caracterul Irinei , si i cere lepadarea de Satana, nu din buze, ci deschizandu-si inima, intr-un ritual de purificare. Irina ii zice ca a venit pentru a afla ce s-a intamplat cu fiul ei, si ca este gata sa plateasca oricat pentru gasirea lui. Acest semn despre disparitia unui copil in Linia Hanului, o face pe baba Mitra sa inteleaga ca vremea ei este catre sfarsit, si isi desfereca constiinta de apasarea unei taine despre o mama care si-a ucis pruncul, ajutata de "fermecatoarea" Licuricoia, povestind Marioarei si Irinei despre fapta satanica a Ilenei, hangita. Aflam, din aceasta poveste si originea toponimului Linia Hanului, un loc real pe o harta, care in constiinta mea are o reprezentare imensa, ca si mana la "homunculus motor".

*

Satul unde se afla casa de la marginea padurii care a fost scena atator intamplari neobisnuite, a fost de pe timpuri un popas de care si crucis de drumuri, spre targ la Varzaru, sau la manastiri, la Surpatele, Govora si Dintr-un Lemn.
 Locul de popas era la un han, tinut de la o vreme de frumoasa Ileana, care avea prunc fara barbat, pe Ionut, prieten de joaca al Dumirei Mici. Lui Ionut ii era placut sa o asculte pe Dumitra povestind  despre iele, pe care  aceasta le numea "VINTOASELE".
 Iar carutasii si pelerinii, oprind la popasul de care, ziceau ca fac popas la Linia Hanului, si de atunci si pana azi, acesta a ramas numele locului.

*

Boierul Mandrea, avand  cu el un oaspete neamt, a poposit odata de nevoie, dupa ce li s-a stricat masina, la hangita Ileana. Hangita si neamtul s-au dragostit, dar oaspetele voia sa-si vada de drum, si altunci, Ileana i-a cerut fermecatoarei de neam tiganesc, Licuricioaia, sa-l lege de ea prin dragoste, pentru vesnicie. 
Licuricioaia sedea intr-un bordei de chirpici,
 langa un par batran, 
pe care-l recunoastem apoi, in alt timp, in curtea casei de la Pensiune. Acolo l-au ingropat de viu pe Ionut, fiul Ilenei, insasi mama sa si Licuricioaoia, intr-o lada, sub parul batran, in prezenta Necuratului, care juca de bucurie, dupa ce toate vrajile cu sange de cocos negru, dadusera gres, si nu-l legasera pe neamt de Ileana. Martora inspaimantata la aceasta oroare, era Dumira Mica, care nu si-a putut desfereca intreaga viata gura, pentru a spune taina, de teama Necuratului, si o facea acum, destainuindu-se fata de Irina si Marioara.
*

Jertfirea pruncului a dat putere vrajii licuricioaei, si neamtul si Ileana s-au insotit si au trait nedespartiti pana la moarte, au avut si prunc, pe Sebi, ai caror urmasi traiesc inca la Linia Hanului, dar unul dintre ei, tamplarul Nelu, a avut parte de o moarte suspecta de tanar, ceea ce am cunoscut in prima povestire din seria Dianei Alzner.
 Nici Licuricioaia nu a murit de moarte buna, ci innecata in Lacu'  Dracului.

 Dar baba Mitra crede ca Licuricioaia nu a parasit locurile, continuand sa prinda suflete nevinovate in navodul lui Satan, ceea ce ma face sa-mi doresc ca o faptura pura sa-si trimita sufletul intru salvarea lor, din luna, intr-o mreaja de argint ...

*

M-au impresionat, aducandu-mi aminte de Eclesiast,  cuvintele cu care si-a ispravit Mitra ritualul de purificare al Irinei, in vederea impartasirii tainei sale si pentru a-i da de stire, in final, despre fiul ei disparut, Andrei :

"Ca vreme iaste sa tzesi si vreme sa desiri, vreme iaste sa taci si sa graiesti"

*

Dupa ce si-a facut marturisirea, baba Mitra i-a spus Irinei ca nu-si va mai intalni fiul decat pe lumea cealalta, dar i-a spus ca Andrei nu se afla in loc rau, si acolo unde se afla, se joaca cu Ionut al Ilenei, si timpul  lor de joaca ii pare nu mai mult decat de una sau doua zile. I-a mai spus Irinei ca pentru cei nevinovati, Domnul randuieste calea de scapare, iar pentru cei manjiti de rau, arderea pe foc.

*

 Am vazut de ce a fost in stare Ileana, ajutata de Licuricioaia, pentru a dobandi dragostea neamtului : si-a sacrificat fiul, deschizand prin aceasta, fara vrere, o poarta intre lumi, pe unde raul trece spre taramul nostru, si prin care Andrei, a trecut pe celalat taram.

*

Pe drumul de sub dealul unde albeste in soare casa de la marginea padurii, trece o noua pereche : un italian, cu iubita. Femeia observa casuta alba in care au avut loc toate intamplarile povestite de Diana , si incerca sa-si convinga ibovnicul sa o cumpere, sa aiba si ei un  cuibusor de nebunii.

*

Inchei postarea prezentand lucrarea  "Mitologie Romina" de Romulus Vulcanescu. Vom intalni aici si ielele si fermecatoarele si descantecele de invocare si alungare, si multe altele. Foarte pe scurt, redau cate ceva despre iele. Ielele sunt zine ale vazduhului silvic si campestru care personifica atmosfera in continua miscare si schimbare. Sunt suflete de femei care au fost vrajite in timpul vietii, si  nu-si gasesc linistea dupa moarte, nici in vazduh, nici pe pamant.
 Ele se aduna noaptea pe luna, in poieni,  sau sub streasina arborilor in padure, in smarcuri sau pe campiile inflorite,
 si smintesc flacaii prin farmecele lor, si  prin naluciri senzuale, ii ademenesc si ii atrag in aventuri de dragoste, pe unii chiar ii "pocesc" sau ii ucid.
 Etimologic, "iele" este apelativ ritualic, un eufemism de complezenta, un TABU,  iar celor care descopera semnificatia reala a numelui ielelor, li se ia graiul si numai prin farmece puternice li se dezleaga limbile.

*

In istoria mitica, ielele au numeroase apelative :
 Musatele, Vintoasele, Frumoasele, Maiestrele, Soimanele, Dansele, Sfintele, Milostivele.
*
 Voi face o postare aparte despre  Zinele Dianei, precizand ceea ce stiu chiar de la Diana despre prenumele ei : acesta vine de la Zina.

*
Diana Alzner - "Licuricioaia" - link : AICI