"Infestat" - Diana Alzner

Ca unui elev cu capul in nori, mi-a explicat autoarea povestirii, semnificatia titlului "Infestat", in doua randuri, la prima, ca si la a doua lectura. Am notat cu hieroglife explicatia, poate ca ceea ce descifrez, difera de ceea ce mi-a spus Diana, dar acum, inteleg si eu semnificatia titlului, ca si a povestirii.
*
 Intotdeauna, la Diana Alzner, trebuie cercetate si straturile de adancime ale faptelor redate : autoarea insasi mi-a spus ca multe dintre intamplari au substrat real. Desigur, nu cele redate in maniera horror, desi lumea este oribila orice ai face, cum spune cineva in "Marele Gatsby". Am descoperit, intre cea dintai, si cea de-a doua lectura a acestei povestiri - datorita unui raspuns intarziat la o intrebare de demult - un pasager clandestin la Linia Hanului. Acest lucru ma determina sa-mi ajustez reprezentarea despre acest loc misterios, care m-a cucerit datorita zecilor de povestiri : nu este un sat dintre dealuri, de-a lungul Topologului, ci o corabie a uriasilor esuata pe un tarm strain si aruncata de teribile spasme telurice pe malulul raului. Este o corabie, desigur, dar una imensa, monstruoasa, pietrificata, acoperita de huma, napadita de vegetatie, populata de oameni si animale, incarcata de taine.
*
Voiam sa nu privesc in urma catre locul INFESTAT, sa uit de marea atractie pe care au exercitat-o locurile si oamenii acestia asupra mea, vazand ca o amintire straveche, castiga un loc nemeritat in tinutul tainelor alzneriene, in dauna personajelor mele indragite, si sa aflu, ca de fapt, este vorba, pana la urma, doar de o problema de stil.  Stil, de altfel, apreciat de critica. Asa ca mi-am spus :
 "exista doar alegeri, nu si intrebari",
 ai am purces la scrierea acestor randuri despre al 33-lea text din cele 34 de pana azi, ale autoarei.
*

L-am regasit pe seful de post, catranit ca de obicei ca nu e dimineata de la Dumnezu fara fapte care sa solicite organu'. Era rosu in obraz, desi la Luci nu se deschisese inca. Si era catranit, caci o babaharca din Cuca, trezita din morti, inchisa de el si ajutorul sau in sala de gimnastica, fu iarasi omorita de sateni, si iar iesise din groapa la cersit mancare.
*
 M-am bucurat nespus sa il aud pe Luci vorbind, de vazut, n-am apucat prea mult, cand se dusese profesorul Dinca Adrian sa-si struneasca nervii cu un paharel, in plina nebunie cu ridicarea mortilor din morminte. Si un urlet teribil de caine aflat in gura mortii, ii inmuie cerbicia si il impinse, pe Luci, sub tejghea, la fereala. Ce se intamplase? Babaciunea din Cuca, prima dintre sculatii din morti, si reingropata cu un tarus infipt in inima, iesise iar in lume, manata de foame, si sfarteca cainele alb cu pete negre, ce se tine pe la bar, la Luci.
*

Profesorul de anatomie Victor Papilian, de la medicina din Cluj, a scris, la sudentie, povestirea GROAZA. Am vazut, in anii de liceu, unul din cele 16 exemplare ale acestei povestiri - exact, era in tiraj de 16 exemplare! - tiparite in regie proprie de autor. Apartinea parintilor prietenului meu, Circa Mircea, medici amandoi, si fosti colegi cu marele profesor. Am in mana volumul "VARSTA DE AUR A ANTICIPATIEI ROMANESTI", pentru care este selectata si povestirea "Groaza" de Papilian.
 *
 Horovanu, era un cercetator care experimenta un elixir al vietii, bazat pe sange, cu care a reusit readucerea la viata a unor animale de laborator. Mort din cauza unei boli infectioase, el este readus la viata de colegii cu care experimentase elixirul vietii, cu ajutorul sangelui iubitei sale Safi. Iata ce face Horovanu, resuscitat la viata : "Horovanu se repezi la Safi.  Isi infipse falcile puternice in umarul amantei lui, sfartecandu-l. Apoi mesteca lacom bucatura lui, muscand puternic, falca pe falca, rumegand si sfartecand totodata, in timp ce o saliva murdara i se scurgea pe la colturile gurii". Ideea lui Papilian este  aceea ca cel mai puternic instinct al omului, si primul care s-ar instala la un resuscitat din moarte ar fi instinctul alimentar. 
 *
Asa si cu mortii-vii din povestirea "Infestat", cersesc mancare, dar daca nu primesc, sfasie animale, oameni sau se mananca intre ei, sau chiar si halci din propriul trup. De fapt, este spectacolul lumii, nu o povestire horror.

Primarul comunei, fost padurar, este prezent la consiliul profesoral, le da lectii de educatie profesorilor, iar mai la vale, peste cateva zile, alearga pe sosea, alaturi de alt mort-viu, dupa doctorita comunala, ca sa apuce din ea o halca de carne.
*
Am si eu o vina pentru aceasta meteahna a mortilor-vii : mereu faceam referire la prietenii virtuali care se baga ca musca sub coada vacii. Am tot spus ca pofta lor nu este sa schimbe idei sau ganduri cu "prietenii", ci vor sa muste o halca din tine. Probabil ii voi fi relatat si Dianei  despre aceasta impresia a mea despre virtual.
*
Dinca Adrian este profesor de biologie la scoala din comuna. Suplinitor. Maricica, nevasta-sa, "se da in barci" prin Italia.  Profesorul tine un jurnal. "Tabietul jurnalului il ferea de senzatia de cumplita singuratate". Se pare ca omul are un punct de vedere critic fata de alti "scriitori" de jurnal :
" Dincă îşi răsfoi jurnalul. O fi fost posibil ca cei care ţinuseră jurnale să fi fost roşi de vanitate şi să se fi crezut fiinţe speciale, aşa cum citise el undeva, poate acesta va fi fost resortul ce-l îndemnase şi pe el să scrie, însă de când cu… cu fenomenul… jurnalul devenise o necesitate. Era acea rutină care îl ajuta să-şi păstreze minţile, să n-o ia razna. Era ca o picătură de coerenţă în mijlocul haosului."
*
Jurnalul incepe cu data de 3 mai, profesorul este de aproape un an in comuna, si nu reuseste sa-i inteleaga pe oameni, nici nu-i considera tarani, ci niste ramasite ale comunismului, lenesi, pomanagii, carora armata nu le mai culege recoltele. Elevii de aici nu au alt vis decat sa ajunga portari la oras. Dinca crede ca trebuie sa se nasca o noua generatie ca sa revina viata adevarata in acest loc. Fata lui Petrascu a terminat, cica Biologia, la o facultate de trei-surcele, si el, care si-a cumparat, cu greu, postul de suplinitor, desi are studii "pe bune", risca sa fie dislocat de tanara, care s-a prezentat pentru titularizare. Se gandeste oare fata, ca nici cu cine sa se marite, n-ar avea, daca s-ar infunda in comuna asta?  Iata, este consiliu profesoral, vine si primarul caruia functia i-a ingrosat ceafa, caci doar de aceea au facut pe miliarde de lei o statuie de doi bani, pentru revolutionari, ce revolutie, si p-acilea, decat o incaierare generala pentru prioritatea la furat din CAP?
*
O mai vede si pe doctorita tanara, Dana, se zice ca-i cam plac negrii, are si-un plod colorat, ea zice ca-i al sora-si, care s-a iubit cu falanga africana si a abandonat pruncul, dar ce a cautat, nu demult doctorita in Haiti, la voluntariat dupa cutremur, daca nu-i iubeste pe negri?
*
In curand, lumea asaltata de mortii-vii, se va destructura si Dinca si Dana, vor cadea in amor fara nume, dupa ce mica progenitura a Africii avea sa fie rapusa de morbul fratilor de dincolo de Ocean Mare, adus de doctorita pentru a spori cu unul de neimaginat, numarul misterelor de la Linia Hanului. 
*
Inca din primele zile ale dezastrului, echipaje ale politiei au venit in cercetare la fata locului, si o vreme, televiziunile au fost active in zona, dar in cateva luni, au aparut focare in intreaga tara, institutiile s-au prabusit si fiecare a ramas sa lupte de unul singur pentru supravietuire. Dinca si-a intarit gardul de tarusi in jurul ograzii, dar tot a intrat la el Lina-Schioapa, o rautate de la natura. Profesorul se apara de mortii-vii, de teama contaminarii, si ii altoia pe cei ce-l atacau, dupa care, ii inchidea in Crama, unde acestia, se devorau intre ei. Lina a gasit un ochi scurs de la una dintre victimele profesorului, si l-a aruncat in fiertura Leanai, facuta in curte, pe pirostrii. O intreaga familie  este data pierzaniei de o muiere capiata. Aici, vin la text, ca sa valorific explicatia pe care mi-a dat-o autoarea despre semnificatia titlului si a povestirii :

"          Ptiu! Fir-ar al dracu! Da’ ce-i asta? Mâncarăţi, mă? Ietă ce găsii în castron!
Aha! Era Leana, descoperise ochiul lui Mihăiescu din ciorbă. Profesorul surâse în sinea lui. Cum este posibil ca oamenii să rămână aceiaşi, nimic să nu-i clintească din ale lor? Nicio tragedie, niciun dezastru nu-i poate aduce la suprafaţa mlaştinii în care se afundă toată viaţa? Micile lor răutăţi gratuite… Dorinţa de a-l trage pe cel de alături în cazanul tău cu smoală, Doamne fereşte, să nu scape careva, să avem toţi aceeaşi soartă! Să moară şi capra vecinului, sau mă rog, după caz, să moară chiar vecinul!
În scurt timp, Leana şi ai ei, toţi câţi reuşiseră să supravieţuiască – poate omorând pe alţii, poate furându-le proviziile – vor avea ochii albi şi gingiile roşii pentru că Lina-Şchiopa se supărase pe ei."
*
Am nevoie si de citatul despre voluntariatul Danei in Haiti. Nu cred ca Diana stie, dar in sectorul american unde a activat DANA, yankeii adauga numelui celor din personal cate un INDICATIV format din litere si cifre. Va fi fost vreun sugubat care sa fi invatat romaneste, poate chiar de la Dana, sau a fost rodul intamplarii, dar iata indicativul si numele personajului , in focarul haitian : 

3,14  Z - DANA

Revin la faptele certe, iata textul :

 

" În Haiti?   Da, la cutremur. Am fost plecată doar zece zile, nu aveam cu cine să-l las pe… pe Sorinel mai mult de atât. Dar pentru voluntariat câştigam credite şi eram cotată mai bine. Ne-am dus cu ceva ajutoare, dar nu mult, îţi dai seama, ce să dea nişte săraci altor săraci? Era mai important faptul că eram cadre medicale de care duceau mare lipsă. Era nevoie de personal care să supravegheze inclusiv distribuirea alimentelor. Oamenii se încăierau de foame. Bărbaţii băteau femeile şi bătrânii, stăteau la rând şi luau şi porţiile lor. A fost o nebunie. Poţi să crezi că soldaţii americani erau îngroziţi? Mii de persoane stăteau sub cerul liber, în ploaie, în noroi, flămânzi şi disperaţi. Într-o dimineaţă s-a răspândit vestea că a izbucnit ciuma. Corturile de cruce roşie s-au umplut de oameni plini de bube, dar alţii prezentau nişte simptome diferite, pete gălbui-roşietice, irisul decolorat… Vreau să-ţi spun că m-am bucurat peste două zile când misiunea noastră s-a încheiat şi ne-am întors acasă. O colegă mi-a povestit ce auzise şi ea de la o localnică: unii dintre ei, de foame, începuseră să mănânce cadavre!
M-am ridicat de la masă simţind nevoia să pun distanţă între mine şi Dana. Deci de la ea pornise totul! Adusese molima cu ea!"

 *
Acum, "in direct" si niste horror care-ti ingheata sangele in tine" :        " Nu doar prin contact direct, Dana. Hai să-ţi spun ceva: Gheorghe Trăistaru – îl ştii – şi-a urcat în camionetă toată familia, plus toate cele necesare şi au plecat. Mi-a spus că merg să se ascundă în codri, la Grui, până nu se îmbolnăveşte careva dintre ei. După o lună s-a întors el singur, disperat, îngrozit, hotărât să moară aici acasă dacă o fi să fie. Zicea că au fost toate bune, că au găsit un loc foarte retras unde şi-au construit un adăpost. Că nevastă-sa începuse să fiarbă conservării, iar el să adune lemne pentru iarnă, mulţumiţi că au găsit soluţia salvatoare. Nu au dat peste nimeni, nu i-a găsit nimeni. Şi chiar şi aşa, zice că într-o seară fiu-său a început să mârâie şi s-a repezit la ei. Cum a scăpat el de acolo şi ce s-a întâmplat de s-o întors singur, nu mi-a mai spus.
 *

In romanul "Pestera ciumatilor", Jean Carriere descrie un caz similar, este vorba de un grup de oameni care au incercat sa se salveze intr-o pestera din munti dintr-o epidemie de ciuma, este o carte mare merita citita.
*
 Dar e simplu să-ţi imaginezi. Poftim, cum s-au contaminat? Ştii ce cred eu? Se ia prin apă. Apele sunt infestate.
-          Apele?
-          Uită-te şi tu puţin: cimitirul e pe deal, da? Satul e la vale. Toate fântânile, oricât de adânci, sunt alimentate de izvoarele care în trecere spală morţii din morminte.
-          De-asta ai atâta apă minerală? Şi când o vei termina?
-          Fierb apa.
-          Da, corect.
Profesorul închise caietul. Ceea ce urma era prea dureros ca să mai citească. Frumos şi dureros. Întâi frumos, apoi dureros. Adică de-a dreptul cumplit! Şi imposibil de uitat, chiar dacă nu voia să mai citească.
Îşi amintea de Dana, de felul cum se îndrăgostise de ea chiar în acele circumstanţe imposibile, de nopţile în care adormeau îmbrăţişaţi şi de acea stare de fericire pe care o poate da dragostea indiferent de împrejurări. „Chiar şi când e nefericită, dragostea te face fericit” suspină amintindu-şi o frază pe care ea o tot cita."
*
Ca sa fiu sigur ca un citat remarcabil nu se pierde intr-o  sama de cuvinte, il scot la vedere din citatul anterior :

„Chiar şi când e nefericită, dragostea te face fericit”
*
" L-am văzut peste gard pe Costică vânătorul împuşcându-şi fiica şi nevasta într-o dimineaţă cu soare? Oncica îşi înecase într-un lighean sugarul care o muşcase de piept şi apoi s-a spânzurat în stejarul de la răspântie şi de atunci orice trecea pe acolo putea să mânânce o porţie din ea? Că după vreo săptămână s-a trezit şi nu mai avea picioare, dar tot şi-a ros funia până a căzut la pământ şi de atunci se târăşte aşa încoace şi încolo mormăind?"
* 
"Sunt dureri care nu pot fi alinate, cum am citit c-a spus un scriitor (oare Hemigway?) – că o durere care trece nu e o adevărată durere, iar adevărata durere poate fi lecuită doar de moarte."
*
Acest gen de citate aduce aminte de ceea ce-mi place cel mai mult sa discut cu Diana.
*
Dinca mi s-a parut un personaj obisnuit, pana la momentul imbolnavirii sale. Dar ceea ce infatiseaza citatul ce urmeaza il pune intr-o lumina - este vorba chiar de flacari  - care-l face absolut de neuitat :

"Ultima picătură de raţiune îl avertiză că nu mai are mult timp. Dacă voia să ia o hotărâre, trebuia să se grăbească!
Îi era rău, rău de tot. Fugi în magazie, deşi i se părea că picioarele nu-l prea ascultă. Avea acolo o canistră în care mai erau cinci litri de benzină, păstraţi cu sfinţenie pentru situaţii extreme.
Ieşi în mijlocul curţii şi şi-o turnă pe cap, pe braţe, pe piept. Îşi aminti cum auzise un popă cântând la o înmormântare, ceva cu „miluieşte pe robul tău” şi mormăi şi el „miluieşte-mă, Doamne”. Dar se enervă deodată şi ţipă spre cer:
-          Eu n-o să muşc pe nimeni, m-auzi?! Nu vreau să muşc pe nimeni! Cu mine nu-ţi merge! Vreau să rămân om!
Îi trecu prin minte că încă mai poate pleca să mănânce ceva, poate chiar pe Leana. Mâna lui, independent de ceea ce gândea, scăpără un chibrit. În izbucnirea de lumină şi căldură, înainte de a apuca să-şi simtă pielea crăpându-i şi pleznind sub dogoare, se mai gândi că moartea e frumoasă, că e o binecuvântare.
Lina-Şchioapa-Căpiata trecea prin dreptul gardului şi privi focul rânjind strâmb:
-          Aoleo, ce pălălaie ridicaşi, dom’ prefesor! Câtă mândrie zace-n tălică de-ţi făcuşi aşa îngropăciune…"
*
Acum, citez, cum s-ar zice, "din memorie", sau cum sa zic, din hierolglife rau descifrate ? 
"Lumea este purtatoarea germenului raului, raul este launtric, si boala care se revarsa din adancul mormintelor haitiene si din adancimile omului,  ajunge la suprafata, infestand lumea" 
*

Imi amintesc cum ieseau zeci, sute, mii, zeci de mii de sobolani, la ORAN, din hrubele lor, sa moara la suprafata pamantului, in romanul "CIUMA" de CAMUS. 
*
In calitate de lord-cancelar de Linia Hanului, exclud indicativul 3,14 Z - DANA din  Analele Misterului ! Prezenta ei, aici, este neavenita, mortii-vii isi pot face mendrele si fara aportul cucoanei. Amin  
*
DIANA ALZNER  - "INFESTAT" - link : AICI