Doi ani de vacanta

Voiam sa postez ieri, pe Babel, despre romanul "Doi ani de vacanta" de Jules Verne. Aveam de gand sa vorbesc despre libertate si datorie - iata limbajul de lemn, zica cine-o vrea  !  - dar am gasit computerul fara Internet, situatiune care a durat patru ore, datorita schimbarii modemurilor, la casele tuturor abonatilor de pe strada mea. Si aceasta intamplare - categorie filosofica opusa necesitatii - a generat modificarile , de la minuscul la nemasurabil, ce duc la abaterea de la traseu, grava la extrem, in spatiul cosmic, pentru o nava , care poate pierde culoarul de intoarcere spre "casa". Nu uit, cum, in vremea binecuvantata, cand fiecare  zi de viata era pentru mine, un roman, reflectat astfel si in jurnalul  de o extidere ampla, care-l face lizibil doar din Cosmos, si numai de zburatori supraumani , spuneam ca nu traiesc intr-o casa, ci intr-o nava spatiala, privind la perindarea sau caderea stelelor , la geamul meu, azi ocultata de cetina brazilor crescuti mirific. Asadar, situatiunea a generat modificari de traseu pentru mica mea nava substelara, ce ma determina sa nu mai vorbesc, despre visul meu niciodata realizat, dar inca viu, de a-mi oferi doi ani de vacanta - desigur, dupa dobandirea independentei economice, nu in urma muncii de o viata, si prin minune - ci iata, sa-mi pun problema a doi ani de vacanta, in activitatea de blogger depasit de vreme.