"Calator in bezna" - Diana Alzner

"O coincidenta este punctul in care lumile paralele se ating", spune monahia Ileana ( fosta Diana, pe vremea cand absolvise Medicina). O spune in insula de mister  in care fusese absorbit Emanuel, calatorul in bezna ce nu-si gasise casa si rostul, la capatul drumului obisnuit catre acestea, ratacind intr-o lume distorsionata , izvorita din trecutul sau, in care cauta sa-si recupereze identitatea.
*
Emanuel este arhitect, lucreaza in oras, la firma "Filip si asociatii", si ajunge zilnic, pe inserat, la casuta dintre dealuri. De asta data, masina derapeaza si el evita in ultima clipa un posibil salt mortal peste parapet, in valea in care luminitele nocturne ale caselor catunului invecinat, pareau sa-l insoteasca in cursa, cu o stranie aparenta de miscare. Dar mici semne ii provoaca o stare de neliniste : Dealul Negru oculteaza emisiunea postului de radio, parazitii inlocuiesc treptat muzica, si isi imagineza ca acestia "sunt glasuri care bantuie universul", "ecouri indepartate ale Marii Explozii", "mici scantei sonore calatorind spre eternitate". "Luminile catunelor din adancul vaii, pareau ele insele in deplasare ... lumini fugind in dreptul ferestrei, paraziti calatorind in spatiu, Emanuel calatorind spre eternitate."
*
 Emanuel nu mai gaseste la capatul drumului, nici urma de casa, telemobilul sotiei este dezafectat, la telefonul fix raspunde un glas strain, peisajul are zone de nerecunoscut, si dupa ce doarme peste noapte in masina, el se reintoarce la firma de arhitectura, portarul nu-i recunoaste ecusonul, un coleg de serviciu care-i fusese si coleg de facultate neaga ca ar fi arhitect,   nici nu-l recunoaste, desi dejunasera impreuna cu numai o zi in urma, nimeni nu mai stie despre el, dar Emanuel mai stie cine este, in lumea schimbata cu care se confrunta si incerca sa-si gaseasca drumul catre sine si catre viata lui.
*
Trebuie sa aduc vorba despre doua dintre cartile vraciului Carlos Castaneda : "Cealalta realitate" si "Calatorie la Ixtlan". De ce a fost absorbit Emanuel intr-o alta realitate, care sunt resorturile acestei calatorii fortate la Ixtlan ?  Calatoria la care face referire Castaneda, este una initiatica. Da, poti sa calatoresti intr-o lume in care orizontul ti se largeste la dimensiuni supraumane, incat sa vezi cele nevazute si sa intelegi cele neintelese, da, exista si cale de intoarcere acasa, te-ai si intors, dar cel care s-a intors, nu este cel de la plecare, asa ca, o calatorie la Ixtlan este una fara intoarcere. Ca si in orasul invizibil al lui Calvino :  de unde sunt posibile doar plecarile, nu si intoarcerea , orasul-rampa de lansare spre eternitate ...
*
Disparitia casei cu tot cu sotie, nu era prima disparitie din viata lui Emanuel. "Ileana era prima disparitie din viata lui. In vacanta de dupa o sesiune de examene, colega lui de grupa, iubita si viitoarea lui sotie, ii lasase un scurt bilet : "TREBUIE SA AM GRIJA DE MAMA". Si a disparut si de la facultate, si din viata lui. Emanuel i-a trimis scrisori, a mers la TARGOVISTE la adesa stiuta, dar casa era incuiata si vecinii spuneau ca familia s-a mutat . Nu a mai gasit-o niciodata. Casa dintre dealuri o construise pentru Ileana, dar a ajuns sa traiasca in ea cu alta femeie, care i-a devenit sotie : Claudia".
*
Emanuel stia ca nu cucerise inima Claudiei, asa cum nici inima lui nu fusese cucerita de aceasta. "Casnicia lor se intemeia pe respect, pe bunatate, pe amabilitate, un edificiu aparent solid, dar, care, fara dragoste, ar fi putut sa dispara pe neasteptate".
*
Nu stim ce l-a aborbit pe Emanuel din lumea sa, din casa si viata sa, intr-o lume paralela, cu personaje din trecutul sau, care nu il recunosc, au meserii diferite, fata de ceea ce stia despre ei, si traiesc intr-o lume ce poate fi recunoscuta, dar este totusi diferita fata de ziua de ieri, cand toate erau pe fagasul lor firesc.  Se stie ca in locurile in care au avut loc evenimentele cu mare incarcatura emotionala, bantuie , in timp, persoanele implicate in evenimentele fierbinti. O mare poveste de iubire intrerupta brutal, se poate structura intr-un ATRACTOR care sa scindeze lumea, si sa genereze o singularitate, in care sa ai privilegiul sa te confrunti cu tine insuti, si cu cei ce te-au iubit si te-au iertat.

Sfatuit de tanti Rica, ospatarita de la localul unde obisnuia sa dejuneze - care, de altfel, nici nu-l recunoaste in aceasta lume paralela - arhitectul Emanuel Marcu se duce  la cabinetul medicului sau de familie, in incercarea de a-si lamuri situatia. Langa spitalul unde isi avea medicul cabinetul, descopera un loc de joaca care lipsea din lumea zilei sale de ieri. In acest loc, printre copiii aflati la joaca, aude un glas cunoscut, si o gaseste pe Ileana, femeia iubita,  care a disparut in tinerete din viata sa. Dar situatia Ilenei este diferita fata de ceea ce stia, nu a studiat arhitectura, nu-l cunoaste, de fapt este absolventa de medicina, si monahie, ea se ocupa de acesti copii cu boli psihice, si nici macar nu avea numele Ileana, care este numele ei de monahie. Se numea Diana, inainte de a se calugari ... Ii spune sorei Ileana ca este un ratacit care nu-si gaseste casa, nu pentru ca si-ar fi uitat adresa, dar ca aceasta lipseste cu totul din peisaj. "Colegii de serviciu nu ma recunosc, tu nu ma recunosti, strazile din oras sunt schimbate" . "CAT TIMP ITI AMINTESTI CINE ESTI, NIMIC NU E PIERDUT", ii spune Ileana-Diana, recomandadu-i sa se intoarca inapoi pe drumul sau, pana va ajunge acasa"
*
Vin la text :

"-         Ileana, nu-ţi aminteşti cum te strigam în faţa căminului de fete în fiecare joi seara să mergem la concert? Râdeau fetele de mine, mai ştii? Se deschideau cel puţin cinci, şase ferestre când auzeau „Ileaaanaaa!” şi răspundeau în joacă „Da!”, „Da!”, „Da!”…
-         Ei, vedeţi că este o confuzie? Ileana este numele meu de monahie, înainte mă numeam Diana. Aşa că e doar o coincidenţă, nimic mai mult, spuse ea surâzând.
-         Dar eu te cunosc. Îţi recunosc faţa, glasul, ştiu tot despre tine. Ce este o coincidenţă, Ileana?
-         Dacă ar fi să glumesc, aş spune că o coincidenţă este punctul în care lumile paralele se ating, dar această definiţie l-ar satisface numai pe Sandu, îi place la nebunie să citească povestiri fantastice. Da, de tine e vorba, ştrengarule, vino mai aproape să te văd, să stau şi eu liniştită.
Sandu se aşeză docil pe o bancă şi deschise cartea pe care o ţinea în braţe. Emanuel simţi cu disperare că ar fi cazul să plece, că nu o poate ţine de vorbă la nesfârşit, oricât de binevoitoare se arătase, dacă nu voia să bată la ochi.
-         Aş putea… mă întrebam dacă aş putea face o donaţie? Nu sunt bogat, dar…
-         Cum să nu? Avem nevoie de orice bănuţ pentru copii, le trebuie atâtea! Orice dar e bine primit. Vă dau contul nostru, staţi puţin.
-         Sunt bolnavi micuţii, nu-i aşa?
-         Sunt nişte copii foarte speciali, să ştiţi. Foarte inteligenţi. Să nu luaţi seama la faptul că sunt internaţi aici, zise şi arătă cu bărbia spre tăbliţa de pe frontispiciul spitalului. Mânăstirea noastră le construieşte un aşezământ unde vor avea profesori speciali…
-         Unde tot vrea să plece băieţelul?
-         Sănducu are o poveste foarte tristă. Îl vedeţi cum stă pe bancă şi citeşte? Peste puţin timp va închide cartea şi va încerca să fugă pe poartă, trebuie să fiu foarte atentă. A fost într-o tabără în vacanţa de vară acum doi ani. Între timp părinţii lui au avut un accident  de maşină şi s-au mutat la Domnul. Copilul nu mai are pe nimeni pe lume şi, cu toate că i s-a explicat încet, încet că mami şi tati sunt cu Doamne-Doamne în cer, el tot vrea să meargă acasă. L-am lăsat să citească cât a dorit, dar nu-l ajută să uite. Deodată ridică ochii şi pleacă de parcă l-ar striga cineva…
-         Îl înţeleg, sărăcuţul de el! Ştiu cum e să vrei să mergi acasă şi să nu se poată. Uneori se dovedeşte a fi o călătorie imposibilă.
Ileana chemă o fetiţă să-i lege şiretul, apoi privi ceasul. Emanuel simţi că întâlnirea miraculoasă se va încheia.
-         Vă pot ajuta cu ceva? întrebă Ileana pe când el credea că nu va mai spune nimic.
-         Şi eu sunt tot un rătăcit. Nu-mi găsesc casa, poţi să mă crezi? Nu am uitat adresa, merg exact unde trebuie, recunosc tot, dar casa mea lipseşte din peisaj.
Ileana nu zâmbi aşa cum se aşteptase.
-         V-aţi simţit rău în ultimul timp? Parcă m-aţi întrebat de un medic…
-         Nu am nevoie de medic, nu ştiu cui să mă adresez. Caut o dovadă că am existat. Colegii de serviciu nu mă recunosc, tu nu mă recunoşti, prin oraş unele străzi par schimbate.
-         Dacă ar fi doar problema cu imobilul, poate ar trebui să întrebaţi la primărie, bănuiesc că au acolo o evidenţă, nu? Însă faptul că nu vă recunosc prietenii…. asta e mai complicat.
-         Într-adevăr…
-         Nu vă pierdeţi nădejdea! Cât timp vă amintiţi cine sunteţi, nu e nimic pierdut. Întoarceţi-vă pe drum înapoi până ajungeţi acasă. Şi Domnul să vă însoţească!"
 *
Emanuel Marcu merge la Primarie la Linia Hanului  si cere sa-i fie eliberata o adeverinta de rol. I se spune ca nu este inscris in registrul comunei.  In documente mai vechi, se descopera ca Florea Marcu, proprietar, a murit fara urmasi, si pamantul sau a fost dat in folosita satenilor ca pasune. A reusit sa obtina o adeverinta ca Florea Marcu a murit fara urmasi, ACEASTA ERA DOVADA CONCRETA CA EL NU EXISTA, desi este om in carne si oase si isi aminteste cine este. Urma sa traiasca, intr-o lume cunoscuta, care insa nu-l recunoastea?
*
Se lasa noaptea. Decat sa doarma in masina, intr-o parcare, a preferat sa plece pe locurile unde stia ca fusese casa lui. Calatoria spre casa incepe cu o senzatie de neliniste : "toate pareau incremenite, de parca un zeu capricios ar fi sorbit tot aerul, lasandu-l in vid, in amurgul de chihlimbar. Numai ca zeul acela, inghitise bucati intregi din lumea lui, din trecutul lui"
*
"La intrarea in sat, pe geamul masinii a patruns  aerul cu miros de frunze de nuc zdrobite,de pelin imbatranit si de pietre ude peste care a murit lumina inserarii de toamna : ERA PARFUMUL COPILARIEI SALE"
*
Cu acest parfum al copilariei in nari, Emanuel Marcu gaseste poarta care duce dincolo si vede de departe, luminile casei si pe sotia sa Claudia, asteptandu-l in prag. Ea nu avea habar de ciudatul "missing time", in care Emanuel a trait intr-o lume paralela, in care s-a confruntat cu propriul trecut.
*
Dovada concreta ca Emanuel nu exista, cel putin in una dintre lumile posibile, este faptul ca, detine documentul care atesta ca Florea Marcu a murit fara urmasi. Emanuel cauta si gaseste. acest document, procurat in insula din ziua de ieri,  in masina. Este marturia vie a existentei Misterelor de la Linia Hanului.

Diana Alzner - "Calator in bezna"  - AICI