duminică, 21 martie 2010

Calatorie la IXTLAN - Carlos Castaneda



"Iata ce spune Genaro cu povestea lui : el si-a lasat legaturile de suflet la IXTLAN - casa, toti ai lui, lucrurile care ii placeau -, iar acum, rataceste singur cu simtamintele sale: uneori, asa cum o spune el insusi, aproape ca ajunge la IXTLAN. Tuturor ni se intampla asta. In cazul lui Genaro, e vorba de IXTLAN; in al tau, de Los Angeles, se pare ... "
*
" Moartea e insotitorul nostru etern. Se afla intotdeauna in stanga noastra, la o lungime de brat. Ea te privea cand urmareai soimul alb. Ti-a vorbit la ureche si i-ai simtit fiorul. Ea te-a urmarit intotdeauna. O va face pana in ziua in care te va atinge."
*
"Un om este doar suma puterilor lui personale, iar aceasta suma decide felul in care traieste si moare acesta"
*
"Partea cea mai dificila in comportamentul luptatorului este sa-si dea seama ca lumea este o senzatie"
*
"Atunci cand ne nastem, fiecare dintre noi primeste un inel al puterii. Acest inel este pus la lucru imediat. Asa ca fiecare dintre noi este agatat deja de la nastere, si inelele noastre de putere se alatura inelelor celorlalti. Inelele noastre de putere sunt agatate de "actiunea" lumii, pentru a forma lumea."
*
" Am privit in jos si am prins in unghiul meu de vedere un gandac mare si negru. El a iesit dintr-o gaura adanca si s-a oprit la cativa centimetri de fata mea. Parea ca ma priveste si,pentru o clipa, am simtit ca a devenit constient de prezenta mea, probabil asa cum eram si eu constient de moartea mea. Am simtit un tremur. Gandacul si cu mine nu eram deloc diferiti. Moartea, ca o umbra, ne dadea tarcoale la amandoi din spatele bolovanului. Am avut un moment extraordinar de exaltare. Eu si gandacul ne aflam la egalitate. Nici unul nu era mai bun decat celalalt. Moartea noastra ne facea egali."

* * *

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu