"Tsukuru Tazaki cel fara de culoare si anii sai de pelerinaj" de Haruki Murakami

Al optsprezecelea volum de Haruki  Murakami in seria de autor la Editura Polirom este romanul "Tsukuru Tazaki cel fara de culoare si anii sai de pelerinaj". Astept cu infrigurare cartile lui Murakami, si acest roman nu m-a dezamagit, dar pot spune ca "Underground" (roman-reportaj) si "Autoportretul scriitorului ca alergator de cursa lunga", nu mi-au placut, asa cum mi-au displacut si romanele-reportaj ale lui Garcia Marquez, in ciuda faptului ca  recunosc ca Marquez este Marquez, si Murakami este tot el, si cand isi alege teme aiurea, cuvintele sunt ale autorului, si starea de vraja nu le paraseste, in ciuda naratiunii neatractive.
*
Titlul noului Haruki m-a derutat , despre "ani de pelerinaj" am tot auzit si am mai citit, dar nu am mers cu gandul la origine, aici, inspiratia lui Murakami vine de la "Anii de pelerinaj" de Liszt, din care interpreta, la pian, Dalba, un personaj tragic al romanului, bucata "Le mal de pays" ( link : AICI), iar autorul face referire si la alte doua interpretari ale piesei, dintre care o prefera pe cea a lui Lazar Berman. "Le mal du pays" este, de fapt, dorul de casa, tristetea nedeslusita, melancolia. Asadar, Liszt face un tur prin Murakami, si se intoarce la mine, in Europa, acum, cand acest cantec se destrama in mintea mea, facand loc uitarii. Nu uit ca romanul "1Q84" mi-a adus in centrul atentiei "Sinfonietta" de Leos Jancek ( link : aici ), si cum as uita romanul "La sud de granita, la vest de soare", in care vad cum un autor japonez, vorbeste despre muzica ascultata de tineri in Occident, ca si in Tara Soarelui-Rasare, ceea ce inseamna fuziunea intre civilizatii ?
*
Am citit cartea cu sufletul la gura, dar lectura m-a tulburat mai mult decat era de asteptat. O veche poveste din anii de liceu, care lasase rani in sufletul lui Tsukuru, este dezgropata, scotand la iveala fapte cutremuratoare ale vietii si  revarsari de intuneric din adancurile fiintei, care trebuie asimilate, pentru ca viata sa merga mai departe.  Nu lipseste nici spectrul diavolului din aceasta poveste. Ma opresc insa, doar la cateva scurte citate, cu speranta sa revin cu postari consistente despre romanul de 262 pagini, in care mi-am insemnat peste cinci sute de citate.
*
" Caldura fuziunilor chimice intre oameni" ; "adevarul este ca un oras ingropat in nisip"; "vise mai puternice decat realitatea"; "inimile oamenilor se leaga prin rani"; " nu stia daca in profunzimile sale se ascunde un intuneric adanc" ; "GELOZIA ESTE CEA MAI FARA DE SPERANTA INCHISOARE"; " NU MAI CREDEA IN COMUNIUNI PERFECTE"; "talentul e evanescent si probabil putini oameni reusesc sa il sustina pana la capat".