Cum traiesc mortii intre noveleta "Cucul", farsa "Pupaza" si maretele maimute

Am citit, dupa o boala care mi-a ridicat semne de intrebare asupra sanselor de supravietuire, romanul "Maretele maimute" de Will Self, si rau am facut, este un roman prea "tare" pentru mine, a fost chiar socant si total nepotrivit cu situatia mea, incat mi-a stricat "cununiile" cu un autor dealtfel mai mult decat digerabil. Romanul aparuse de curand, mi-a fost recomandat si era cat pe ce sa ma determine sa recunosc, dupa o viata de negare, ca exista si carti proaste. Nu m-am dat batut si am mai cumparat si citit de Self, in aceeasi vara a lui 2009, si cartea "Cucul si pupaza", aparut tot in Biblioteca Polirom, inca din 2007. De asta data, nu m-am multumit sa ma indoiesc teribil de autor, ci si de aceasta colectie indragita. Nicidecum nu credeam ca voi cumpara o a treia carte de Will Self, dar am gasit intr-o alta colectie preferata, "Raftul Denisei", la Editura Humanitas, romanul " Cum traiesc mortii", si cu scorul de doi la unu ( titlul incitat+ colectia prestigioasa / autorul indoielnic) am luat si citit acest roman, demostrand, prin "inghitirea" fara noduri a lecturii, ca URMA SCAPA TURMA. Caci ce  zice evreica americana de 63 de ani Lily Bloom  care pregatindu-se sa moara, isi trece viata in revista cu autoironie?  Ca daca mori, nu faci decat sa te muti intr-o alta parte a Londrei, catre periferie, intr-un corp subtil, continund insa plata taxelor, fumatul, consumul, iubitul cu pofta, invidiile si razbunarile. Acesta este un roman irezistibil, si daca era prima mea lectura din Self, alta era parerea mea despre acest autor, mai ales ca romanul se potrivea ca o manusa la situatia mea din 2009, cand, asemenea eroinei romanului, ma pregateam sa mor, iar a muri, fiind aici  doar o scurta deplasare spre periferie, se potrivea cu expresia pervertita "mourir c'est partir un peu". Aceasta postare este un ecou la scriitoarea Diana Alzner, cea de pe Facebook.