Jocul cu moartea in padurea nebuna

Nu credeam ca Padurea Deliormanului va scoate o monstruozitate  precum traseistul Dragnea, individul acela cu un neg  pe obraz, care face azi descentralizarea si baronizarea unei tari muribunde, pentru a o transforma in feude de partid. Dar la ce sa te astepti de la padurea nebuna ? 
*
 Romanele lui Zaharia Stancu, traduse la scurt timp dupa aparitie in zeci de limbi, ce-i drept, mai ales limbi bolsevice - dar si limbi capitaliste, caci ceea ce infatiseaza acest autor, este, de multe ori cumplit, si atrage cititorii de pretutindeni -  au patruns, datorita succesului international, si in clasica serie Biblioteca Pentru Toti, care avea darul sa desavarseasca consacrarea oricarui scriitor, in vremea aceea. Tin minte cum a ajuns, in vara lui 1989, si sclifosita de Banana Blandiana, in BPT , cu un volum de poezele , de trei bucati la leu vechi, doar ca  mita spre a-i puna botnita motanului Arpagic, insa Herderul primit de jalnica matracuca, tocmai pentru a-l trage de coada pe cotosman, sa miorlaie ca un anticomunist, a fost mai consistent, incat oratania s-a zugravit strasnic ca dizidenta, ca si mamitica ei  si alti dinesti de trei surcele, care au facut bani si gusa, mai mult ca agenti de influenta decat sub forma de scribalai.
*
Dar, Z. Stancu, pe care azi nimeni nu-l citeste, insa multi il injura, a ajuns pe merit in BPT, devreme de tot, cu "Constandina ", in seria rosie , apoi cu "Descult",  iar in 1966 cu "Padurea nebuna", in 1968 cu "Jocul cu moartea" si prin 1972 si cu "Satra". Ceea ce vreau sa subliniez, este faptul ca, si versurile lui Stancu sunt mai digerabile decat cantecele comuniste ale Blandianei, si ca acesta nici nu-i nume, ci doar pseudonim, iar personajul, este fum si scrum.

*
Am citit in 1968 si "Padurea nebuna" si "Jocul cu moartea", chiar aceste exemplare din ilustratie  - impreuna cu tata -  eu, incepand cu "Jocul cu moartea" , el , cu "Padurea nebuna", era  in aprilie-mai 1968.
*
Am in prezent, 60 de ani, exact varsta la care tatal meu a incetat din viata, avea 58, cand a citit aceste carti, pe care, azi le privesc cu ochii parintelui meu. Acum, moartea se joaca cu mine in aceasta padure intunecata si nebuna, care este, ceea ce a mai ramas din tara mea, ce in 1968 parea luminoasa si cu un viitor in fata. 
*
Romanul "Jocul cu moartea" ne intoarce in anul 1917, cand  Darie, protagonistul aventurilor prin balcani, sosteste in Capitala, trimis de boierul  Arizan din Clocociov. Acesta a slugarit intr-un birt de mahala, apoi a intrat in tagma vanzatorilor stradali de ziare, care la vremea lecturii, imi apareau ca ceva exotic, iar azi, cand ma impiedic de ei, mi se par mizerabili, ceea ce nu ma impiedica sa-i compatimesc. In aceasta ipostaza de "ziarist" stradal, Darie este inhatat de politie, cu ocazia unei razii, si trimis la munca fortata in folosul armatei germane care ocupase tara. Alaturi de alte specimene ale pegrei bucurestene, Darie este imbarcat intr-un tren care transoprta ori rechizitionate de ocupanti , pentru trupele germane din balcani, mama lor de germani, mama lor de balcani !
*
Din momentul plecarii acestui tren, Darie trece printr-un lung sir de aventuri - ce emisiuni mai fac felurite babe chioambe pe la belevizor, sub deviza "trenul vietii !" - printre lumpenii adunati de pe strazile Bucurestilor,  calatoria fiind o neincetata baie de sange, sub neintrupta amenintare a mortii.  In Serbia , Darie este martorul unor asasinate oribile - cine ar fi crezut ca in aceasta tara crestina, occidentul dement va mai organiza bai de sange pentru dezmembrarea sa teritoriala, chiar si in ultimul deceniu al secolului XX ? -  la furturi, inaierari, injughieri, la incendierea garniturii de tren, si ranirea pasagerilor, la scena cumplita a ridicarii spanzuratorilor de la Semendria de catre ocupantii germani - cine va va ierta toate crimele, herr , porcilor? - si cate alte asemenea ? Insa Darie reuseste sa fuga din trenul mortii, stabate Macedonia sarbeasca, si Bulgaria, reusind sa revina in Bucuresti, insa dupa un alt sir de aventuri memorabile, iar pe final, Darie redevine "ziarist" stradal,  si il vedem cum striga pe strada Sarindar   -  unde, inhamat la brisca, se afla un falnic armasar -   inca din prima zi dupa reintoarcere,   titlul editiei speciale : prabusirea Guvernului Kerenski si venirea comunistilor lui Lenin : era 7 noiembrie 1917.