A venit randul lui B.Traven pentru o postare, deoarece tocmai am scris despre Jack London, iar despre B. Traven
se credea ca este un pseudonim al lui London.
Am trei carti de acest autor :
"Comoara din Sierra Madre",
"Podul din jungla" si
"Vasul mortii".
Stilul aduce aminte in mod izbitor de London.
*
"Comoara ..." este un roman cu "unhappy-end".
Este o expeditie electrizanta a unor cautatori de aur, in Muntii Sierra Madre care esueaza, asemenea alchimistilor Dianei Alzner din "Praf minune", care descoperind transmutatia metalelor, se multumesc cu aurul, renuntand la propria lor desavarsire, si, implicit, la cea a semenilor.
Puritatea si asceza sunt conditiile necesare mersului neabatut pe calea desavarsirii.
Intre protagonistii "Comorii ..." apare suspiciunea, iar neincrederea ii conduce spre dezastru.
Un singur cautator de aur are parte de o soarta diferita.
Cel care este chemat de niste sateni, sa tamaduiasca un copil bolnav, si reusind acest lucru, este adoptat , si are parte, in comunitate, de ceea ce i-ar fi adus si aurul : bunastare, pace, femei, la nivelul "inaltimii' dorintelor sale.
*
Era in februarie 1976, cand am vazut la televizor filmul "Comoara din Sierra Madre", impreuna cu sora-mea, Stela.
Mama tocmai se imbolnavise si era internata in spital, si eram foarte indurerati. In aceeasi saptamana, a aparut si cartea in colectia "Delfin" a Editurii Meridiane. A fost o bucurie de neuitat pe fondul de tristete provocata de boala mamei.
*
Au trecut 34 de ani de atunci. Exact la mijlocul perioadei, cu 17 ani in urma, a murit mama. Ii promisesem sa fiu cu ea in ceasul mortii. Nu a fost cu putinta. Fiecare moare singur. Amin.
* * *
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu