" S-a scris demult despre cruzimea copiilor care si-au aruncat parintii  in case de batrani, dar pana acum nu a scris nimeni despre cruzimea  batranilor a caror constiinta este stapanita numai de frica de moarte si  a caror tiranie plina de capricii, distruge familii intregi. Despre cel  care a rezistat inchizitiei parintelui sau rudei sale si ramane in  viata, societatea spune ca si-a indeplinit o datorie morala. S-ar putea  ca, in viata familiilor in care un despot batran, care zace cu anii la  pat, incat chipul sau bun ajunge sa fie uitat cu totul, ura impotriva  lui sa fie unanima, si de asemenea, speranta ca, oricum, vor fi candva  salvati, desi, in acest caz, salvarea unora este, de fapt, moartea  altuia. In astfel de imprejurari, viata s-a oprit intr-un punct  ingrozitor, iar ingrijitorii, la randul lor se degradeaza treptat in  cercul blestemat al plostelor cu rahat, al strigatelor, la fiecare cinci  minute, la cele mai absurde cerinte, cu sentimentul lipsei de sens al  eforturilor."  ( ... )