A fost un an magic pentru smochinul din gradina mea, a facut fructe nenumarate, care s-au copt, contingent dupa contingent, de la inceputul verii pana spre mijlocul lunii octombrie, si fructele dintai au fost mari si suculente, asemenea celor cumparate nu demult, la magazinul SORA din Cluj. Am muscat dintr-un fruct, si l-am pozat pentru o postare pe Babel-Amin, ispititoare ... La ultimul cules, fructele devenisera mititele asa cum se vad in poza aceasta, reluata de pe blogul "Carti Dragi", unde nu am insotit-o de gandurile care ma animau, cu ocazia postarii. Am acum un pic mai multa energie, nu suficienta insa pentru a cauta si gasi titlul povestirii lui Roland Barthes despre salvarea lui Socrate, sau macar pentru a reda cuvintele prin care a refuzat sa raspunda dorintei prietenilor de a-si prelungi clipele de dinaintea cucutei, pana la apusul soarelui, cand era obligat sa bea paharul cu otrava.
*
Barthes porneste de la ideea ispitei, pentru ucronia sa : Socrate, ia o smochina din cele aduse de prieteni, o mananca, isi aminteste despre dejunurile cu branza de capra si smochine, luate cu el in Agora, pentru a se insufleti in pauzele dintre reprizele de mosit idei, prinde iar pofta de viata, urca in corabia pregatita de discipoli, paraseste Atena, si scapa de moartea nedreapta ... Faptul ca povestirea este scrisa si am citit-o, il pastreaza pentru mine viu, pe Socrate de-a pururi, in lumea salvarii asumate.
*
As vrea sa uit ca nu a asteptat nici macar apusul soarelui, a baut cucuta si a spus : "Socot ca n-am nimic de castigat traind un ceas mai mult", asa, sau oarecum pe aproape, sper ca mai prind "cheag" si voi avea mai multa putere sa scriu documentat, caci , in prezent, memoria mea este facuta din imense calupuri de uitare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu