CASALOTUL FREDERIK
(metamorfoza aviara)
pe cerul povestirii
" Intalnire ... " de Diana Alzner
*
Domnul profesor Corneliu Căpuşan acceptase să-mi fac lucrarea de diplomă cu dumnealui, la literatură comparată.
Eu ţineam cu orice preţ la Dostoievski, iar venerabilul meu profesor clătina din cap.
"Dostoievski? zâmbea subţire. Păi, ca să-l înţelegi pe Dostoievski trebuie să citeşti tot ce s-a mai scris pe lumea asta, domnişoară."
Văzându-mă victimă a unei asemenea vaste intertextualităţi, am făcut o ultimă încercare şi i-am cerut o bibliografie pe care am promis c-o voi parcurge. Până la urmă a cedat. Erau pe puţin o sută de cărţi. Printre care Thomas Mann integral.
"De ce?" am cutezat să întreb.
"Pentru că sunt două drumuri care duc spre viaţă, fetiţo. Unul e cel banal, cel comun. Celălalt e genial, trece prin moarte. Ca să-l pricepi pe Dostoievski şi sărbătoarea vieţii din opera lui, trebuie să treci prin moarte. Caută această frază la Thomas Mann, iar când o vei fi găsit, ai citit ce trebuia."
Fraza a ieşit la iveală în "Muntele vrăjit", un roman despre acceptarea morţii, despre felul cum timpul se poate suspenda în clipe de intensă trăire şi despre dragoste, îndrăznesc să spun.
Chiar doctorul Krokowski făcea afirmaţia că boala nu e decât manifestarea unei iubiri refuzate. Şi câţi bolnavi erau pe muntele vrăjit!
Iar Hans mi-a amintit de latura subtilă, aeriană a unei iubiri: a iubi într-atât, încât să se declanşeze în tine, fără motiv, boala fiinţei iubite. Să mori de aceeaşi moarte cu cea pe care o iubeşti...
*
Timpul e o vrajă
Domnul profesor Corneliu Căpuşan acceptase să-mi fac lucrarea de diplomă cu dumnealui, la literatură comparată.
Eu ţineam cu orice preţ la Dostoievski, iar venerabilul meu profesor clătina din cap.
"Dostoievski? zâmbea subţire. Păi, ca să-l înţelegi pe Dostoievski trebuie să citeşti tot ce s-a mai scris pe lumea asta, domnişoară."
Văzându-mă victimă a unei asemenea vaste intertextualităţi, am făcut o ultimă încercare şi i-am cerut o bibliografie pe care am promis c-o voi parcurge. Până la urmă a cedat. Erau pe puţin o sută de cărţi. Printre care Thomas Mann integral.
"De ce?" am cutezat să întreb.
"Pentru că sunt două drumuri care duc spre viaţă, fetiţo. Unul e cel banal, cel comun. Celălalt e genial, trece prin moarte. Ca să-l pricepi pe Dostoievski şi sărbătoarea vieţii din opera lui, trebuie să treci prin moarte. Caută această frază la Thomas Mann, iar când o vei fi găsit, ai citit ce trebuia."
Fraza a ieşit la iveală în "Muntele vrăjit", un roman despre acceptarea morţii, despre felul cum timpul se poate suspenda în clipe de intensă trăire şi despre dragoste, îndrăznesc să spun.
Chiar doctorul Krokowski făcea afirmaţia că boala nu e decât manifestarea unei iubiri refuzate. Şi câţi bolnavi erau pe muntele vrăjit!
Iar Hans mi-a amintit de latura subtilă, aeriană a unei iubiri: a iubi într-atât, încât să se declanşeze în tine, fără motiv, boala fiinţei iubite. Să mori de aceeaşi moarte cu cea pe care o iubeşti...
Ai fost primul cititor al acestui text. Ma bucur ca l-am integrat pe casalot. Nu merita sa fie discriminat din anumite motive...
RăspundețiȘtergereTrebuia sa fie discriminat, chiar daca ar fi iesit un scandal cu "Protectia animalelor", casalotul a facut un rau mare, iesind din mediul lui obscur ...
RăspundețiȘtergere